Owarinai yume

Acum ceva timp am avut un vis chiar ciudat si m-am hotarat sa scriu despre el. Nu, sa il descriu. Desi se spune ca visele prevestesc viitorul, sper totusi ca acum sa fie doar un simplu vis.


Il priveam. Era frumos. Special. Chiar si atunci cand era plictisit si statea la rand la inghetata, El era special. Special. Special. Special. Un cuvant care putea sa insemne atat de multe lucruri, frumoase sau rautacioase, dar care parca nu e cuvantul potrivit care il poate caracteriza pe el, propriul meu Adonis. Nu stiu ce cuvant l-ar putea definii cu adevarat. As vrea ca altii sa inteleaga de ce il iubesc eu asa de mult, dar fara acel cuvant, ei nu pot vedea. Nu pot vedea adevaratul baiat din acel corp. Cuvantul acela reprezinta atractia dintre noi doi, un cuvant care poate face un om sa realizeze. Eu am acel cuvant, dar nu il pot spune. Nu pentru ca nu as vrea, ci pentru ca el nu poate fi format din litere. Un cuvant fara litere, ironic! In mintea si inima mea acel cuvant are o forma, dar daca as incerca sa il desenez, nu ar iesi nimic. Acea forma frumoasa se pastreaza in mine, nedorind sa iasa afara sub nici o forma. Un cuvant.
El se intorcea spre mine, oferindu-mi o priveliste mult mai buna asupra corpului lui. Privirea mi s-a axat asupra ochilor lui albastri. Chiar si de la aceasta distanta, acel cuvant fara litere si fara forma se poate observa in albastrul ochilor lui. Ma deranja atunci cand clipea, pentru ca ma inlatura pentru o clipa de acei ochi. Cand a clipit a treia oara, m-am decis sa imi mut privirea spre parul lui. Era la fel de negru ca abanosul. Acel negru atat de indunecat incat ma facea sa tresar... de dorinta. As vrea sa imi trec mana prin el, sa simt atingerea usoara a firelor fragile de par. M-am uitat la buze. Atat de apetisante! Buzele rozalii erau despartite de albul puternic al dintilor si in acelas timp, formau un zambet. Nu mai puteam astepta. Tanjeam dupa el! Am inceput sa merg spre el, facand ca acea distanta dintre noi sa se micsoreze. Ochii mei nu au incetat sa ii admire fata nici macar atunci cand i-a cazut inghetata din mana . Doar am chicotit. Mi-a oferit cel mai nevinovat zambet al sau, ceea ce nu prea ma ajuta cu dorinta mea de a fugi spre el. I-am zambit, ceea ce l-a facut sa isi continue drumul spre mine.
Nu stiu cum mi-am putut muta privirea catre masina ce se afla foarte aproape de el atunci cand am auzit un claxon care nu se mai oprea. Nu mi-a luat mult sa imi dau seama cum sta treaba defapt. Picioarele au inceput sa mi se miste din ce in ce mai repede, sperand ca voi avea sansa sa ajung la el, sa il ating inainte sa se intample... El s-a oprit. Dupa ce a vazut masina, s-a intors cu fata spre mine. Ochii lui erau calzi, iar el imi zambea. La dracu, in momentul asta, el imi zambea! Nu stiu cum am reusit sa tip un "Nu!' destul de tare incat sa auda toti cei care se aflau in jurul nostru. Chiar si el. Desi situatia era critica, el continua sa zambeasca. Imi zambea mie.
Timpul parca trecea cu incetinitorul. Era ca si cum urmareau un film vechi foarte prost. Lucrurile de abia se miscau si ceea ce ma ingrozea cel mai tare era ca si picioarele mele se miscau lent, inebunind gandindu-ma ca din cauza lor, nu pot ajunge la timp la el, sa il salvez. Eram idioata! Sa il salvez? Nici nu aveam sanse. Tot ce puteam face este sa nu ma las eu salvata. Sa ajung la el cat mai repede incat sa am aceeasi soarta ca el. Era solutia mea si ma bazam pe asta. Dar nu! In momentul in care ochii mei au perceput imaginea din fata mea, picioarele au inlemnit. Nu mai auzeam nimic. Masina lovea din plin baiatul care ma tinea in viata. Chiar si in momentul in care masina a atins pielea lui fina, el se uita la mine. Parea ca nici macar nu ii da atentie masinii.
Ochii mei nu se puteau inchide pentru a ma salva de acea imagine infioratoare din fata mea. Ma lasau sa vad corpul lui cum este izbit cu putere de masina si apoi cum cade jos, inconstient si plin de sange. Si de abia acum am putut auzi. Zgomotul masinii cand l-a lovit, zgomotul produs de oasele care se rupeau cand era lovit de masina, oamenii care strigau ingroziti. Totul. Am cazut in genunchi. Picioarele mele nu mai aveau suficienta forta incat sa ma sustina. Tremuram. Privirea mea era tot acolo, atintita pe trupul fara suflare al baiatului iubit. El era acolo, eu eram aici. El era mort, eu eram in viata. Diferentele care nu existau inainte. Am facut un efort supraomenesc pentru a-mi inchide ochii, tinandu-ma departe de acea imagine. Da, era o diferenta.

Schimbari

Nu am avut ocazia sa fiu martora la aceste schimbari. Obisnuiam sa fiu fata careia nu ii pasa de nimic, cea care face doar ceea ce crede ca e bine.Acea fata care nu isi arata sentimentele, nu pentru ca nu le are, ci pentru ca nu vrea sa le arate. Ar deveni vulnerabila.

Am deschis ochii si m-am trezit. Unde sunt? Nimeni nu mi-a raspuns pana acum la aceasta intrebare. Stiu doar ca nu mai sunt acea fata din trecut.
Nu ma mai recunosc! Numele meu este la fel ca atunci, chiar si infatisarea este aceeasi, dar nu ma simt ca ea. Ea, acea fata care obisnuiam sa cred ca sunt eu, desi nu este asa. Nu imi amintesc cand am vazut-o ultima oara, nici cand am vazut-o prima oara.Nu imi amintesc cand m-am transformat in fata care sunt acum. Este amnezie? Nu, pentru ca daca ar fii nu mi- as mai aminti nici lucrurile pe care le-am facut de-a lungul anilor. Imi amintesc tot, dar totodata nu imi amintesc nimic. Stiu doar un singur lucru: Vreau sa fiu EU!